De dulce în post
Sunt un păcătos obişnuit, cum se zice - cu păcate groase.
In plus am obiceiul să spun cuvintelor cu p, f şi două cratime pe nume. Sunt doctor, c’mon. Pentru mine, acele denumiri de secreţii, organe şi funcţii nu sunt aşa spectaculoase. De aceea, recunosc, când mă pun pe înjurat, sunt mult mai creativ decât “media populaţiei”. Ca să nu zic că uneori sunt mai creativ şi decât mass-media.
Dar să revenim la subiect. El se cheamă scobirea popilor după păcate (cu accente speciale de post) şi declararea lor in corpore drept instituţie coruptă. Porci, lacomi de bani, curvari, sodomiteni, fără har etc.
Interesant că nu s-au uscat bine în morminte oasele unora care au trăit şi uneori au murit (martiric !) pentru credinţă. Cum şi-or fi permis. Sunt multe mânăstiri. Oamenii flămânzi să afle un exemplu ar putea căuta acolo. Careee! Aia ? Pai ăia se duc în pustie să se ardă între ei sau cu animale. Sau pentru că sunt dereglaţi cu capu’. Toţi popii sunt aşa şi pe dincolo.
Ar putea cel puţin persoanele însetate de asemenea “descoperiri duhovnicesti” să se gândească mai simplu. Bine, bine. Popii păcătoşi aşa şi pe dincolo, orificii şi modalităţi mai mult sau mai puţin conforme naturii. Si mirenii ? E liber vreunul de păcate carnale ? “Incălzeşte” pe cineva scuza “popa e mai vinovat ca mine”? Aşa e! Bravo, fiule, drept judecat. Iaca, acela pentru că a preacurvit fiind popă, ajunge în iad. Iar tu, fiind preacurvar mirean, ajungi…
Aaa, urmează explicaţiile. Ai făcut în toate orificiile, dar te salvează cugetul curat. Sau mărturisirea sinceră către Iisus. Ca paranteză, n-am inţeles în ce fel o “mărturisire sinceră” (sunt păcătos, iartă-mă acum ca să mai comit şi next one) poate salva un mirean dar obligatoriu nu un popă şi, cu atât mai puţin, un vlădică. Oricum, mi se pare “marphă” consolarea. Popa în cazanu’ cu smoală, ca nah, e “mare în grad”. Mireanul - numai în apă clocotită.
Dar ce contează. Naţia e obsedată nu de echitate ci de unde-şi scaldă popii, pardon, mătărânga. Lasaaă că ştim noi ! Catolicilor le reproşăm că devin perverşi că nu şi-o trag. Ortodocşilor - de ce o comit.
De obicei sunt un spirit polemic (cu puţină “îndulcire” zic) cu accente pronunţat păgâne, ca să nu zic profane şi profanatoare. Iaca, nu m-a răbdat nici de postul ăsta gura mea slobodă, şi, vituperând un “frate” (cu multă acribie aş adăuga) păcatele carnale ale preoţilor şi decăderea “clară” (zice el) a instituţiei, nu m-am lăsat până nu i-am adresat o “apoftegmă”:
Dragă frate, să ştii că-s convins că, fără înmuierea buretelui conştiinţei tale în umezelile lăsate de popii ortodocşi prin necinstite femeieşti si bărbăteşti locuri, sau lăsate lor de tovarăşi de scârbavnice îndeletniciri, Dumnezeu nu va avea suficientă udeală ca să-ţi şteargă de pe răboj de altfel puţinele şi neînsemnatele păcate.
Mărturisesc public şi mă căiesc. Fratelui care cârtea nu i-am zis, ca aici, “umezelile”. Am zis neaoş şi slavon-româneşte “slobozul”. Asta e. Confiteor, mea culpa. Sunt un mahalagiu mic-burjui. N-am găsit expresii mai elevate.
