Not My Cup of Tea

Perfect

Ia ceva perfect si “picteaza”-l… in rosu.
Atunci, am putea spune ca avem ceva perfect rosu.
Dar daca este perfect de ce mai are nevoie de completari ( rosu ) ?!
Am putea spune ceva perfect albastru?
Am putea spune… “ceva, de un rosu perfect”?
Cum am recunoaste “ceva de un rosu perfect”? Sau mai bine zis cum arata rosu perfect? Cum am recunoaste rosu?

 
Nu este aceeasi intrebare: “cum am recunoaste rosu?” in “cum arata rosu”? Pentru ca, daca e rosu, nu mai e nici o alta culoare in acel rosu. Rosu nu este nici intunecat nici luminos!
Am putea defini rosul perfect ca tot ce nu este rosu imperfect?
Atunci, nu tragem concluzia, ca rosu descrie, orice tinde spre rosu, sau se departeaza, plecad de la rosu? Pentru ca, altfel nu am avea nevoie de atatea cuvinte, asocieri de cuvinte, formulari, articulatii, propozitii simple si compuse, fraza, texte… etc pentru a defini rosu cu aerul ca definim obiecte cu aceasta caracteristica, adica aceasta aducere spre, sau dinspre rosu. Unii,  spun: “Acest mar, este rosu”! Stim ca nu se face referire la un mar de un rosu “perfect” ( sesizati ca, este un pleonasm in formularea aceasta, pai din moment ce e rosu, e perfect, drept urmare daca ar fi rosu nu ar mai fi obiect). Iar toate obiectele catalogate drept “ rosii “ nu sunt rosii, ci sunt de un rosu imperfect. Un mar nu e nici rosu nici obiect, e mar; orice completare, descriere trebuie facuta exhaustiv. Limbajul nu permite acest lucru, dar un mar poate fi aratat, deci constatat. Iar o constatare nu poate fi transportata in limbaj in mod perfect, adica exahaustiv, ci imperfect, raportandu-ne la concepte care sunt ideale.

Wittgenstein spune: lucrurile nu sunt rosii, ci sunt inconjurate de rosu. Ceea ce nu este perfect corect, dar este o afirmatie care se aproprie de ideea de obiect si de ideea de rosu, deci de ideea compusa:  ”obiect rosu”. Pai vedeti dumneavoastra ca nu te poti apropria asimptotic de “obiect rosu”, adica de obiect in asa masura incat sa permita completarea “rosu” si de rosu atat cat sa suporte completarea “obiect”. Gandite absolut, sunt incompatibile unul cu celalalt; pentru ca, atat obiect, cat si rosu sunt si atat. Practic am putea spune “mai” imperfect acelasi lucru. Deci din moment ce spunem, inseamna ca asa este, orice completare, sau mai bine spus orice incercare de apropiere de ceea ce costatam, este o mai imperfecta indepartare de cele doua concepte obiect si rosu. De aici rosu sta pe obiecte ( Wittgenstein ), iar dincolo, in lumea conceptelor avem rosu existand fara sa stea pe obiect ( obiect exista conceptual ), deci sub un concept. Wittgenstein spune: “limbajul descrie o fotografie a lumii”. Doar asa limbajul are sens, adica serveste comunicarii, adica descifrarii lui de catre toti cei ce-l folosesc – completeaza dansul.

Dar spun eu, cum de pot intelege eu ce este, ce reprezinta un concept, din moment ce nu am vazut unul? Cum explicit unui copil ce e aia un joc? Se intreaba Wittgenstein? Ii explici ca este o manifestare, care se desfasoara in cadrul unor reguli, exista un numar de participanti, o desfasurare, o finalitate etc…  Si apoi ii arati, uite ,asta e un joc, ala e un joc si el o sa stie a recunoaste un joc. Deci are anumite fotografii, ale obiectelor in anumite ipostaze (adica in acele “states of affairs” de care ne vorbeste dansul) in care interactioneaza, adica au o desfasurare, cu alte cuvinte aceste situatii in care se afla participantii la joc.

Dar ca sa ne imaginam continuarea ”pozei” trebuie sa ne suprapunem cadrele, adica sectiuni / fotografii ce reprezinta starea de fapt a participantilor, altfel spus relatiile spatiale dintre ele, obiectele, participantii. Fizic avem aceasta reprezentare a starii lucrurilor, in cazul proiectoarelor de imagini. Cadru dupa cadru, la o viteza potrivita se ajunge la o iluzie a miscarii, nu mai sunt fotografii, ci sunt o imagine “ vie“, se grabesc unii sa afirme. Si nu gresesc… prea mult! Adica imagini care se misca, resultand intr-o imagine. Pluralul desfasurat supus verbului, colaps in singular.

Dar si noi operam cam la fel cand vine vorba de a ne imagina lucruri. Cand gandim. Noi gandind, deci raportand lumea la nevoia de ideal o facem abstract, subminand pluralul la conditia de singular, plecand de la lucruri ( obiecte ) si concepte, ajungand la imagine. Intercaland obiecte si concepte intr-o singura proiectie, adica o imagine, ce reprezinta o intercalare de concepte cu imagini ale obiectelor. Putem spune ca aceste concepte reprezinta calitati ale obiectelor. Adica pentra a vedea o cana imi ajunge o imagine a unei cani ( Wittgenstein ), dar ca sa vad o imagine a propozitiei “Wittgenstein este un idiot” trebuie sa intercalez, o imagine a lui Wittgenstein si conceptul de idiot.

 Si vedem lucrurile comune. Atat Wittgenstein cat si idiotul trebuie sa fie fiinte. Ca sa inteleg, ce e aia “idiot” intercalez omul sau fiinta ( ca si un caine poate fi idiot ) cu idiotenia, conceptul. Si inteleg idiotul, din el, din Wittgenstein. Deci am definit partea generala ce trebuie sa o intersectez cu o “fotografie” a lui Wittgenstein. Si acum daca Wittgenstein este, poate fi si idiot de vreme ce conceptul se aplica doar fiintelor. Nu vorbim de valoarea de adevar, ci de cum se formeaza imaginea de Wittgenstein idiotul. Pentru a ajunge sa probam valoarea de adevar a afirmatiei nu trebuie decat s-o vedem in prima faza, vine W. si adauga.

 Iar, ca sa o vedem trebuie sa fie, deci ce spune propozitia, trebuie luat ca adevarat, acel “Wittgenstain ” trebuie sa fie absolut. Deci iarasi, doua “concepte” ( aici vorbim de concept abstract si concept ce are reprezentare fizica, materialul Wittgenstain. El, fiinta. Si daca o luam pe linie inversa intelegem urmatoarea. Wittgenstain ( separat e doar reprezentarea grafica ( Wittgenstein numele sau scris pe hartie ), plus corpul sau, fara verb, adica o sectiune din Wittgenstain omul). Vebul este tributar omului si invers. Apoi avem “este”, care il reduce la o sectiune in timp, adica el a existat, sau exista, asta in cazul in care trecem la o probare, altfel spus o stabilire a unei valori de adevar a propozitie ( daca ramanem doar la incercarea de formare a unei imagini a acestei afirmatii, verbul e luat sub forma pozitiva ) < deoarece in cazul in care nu ajung la o imagine nu am cum sa probez cu realitatea, din moment ce percep lumea doar in constatari adica in poze, sectiuni…>

De aici, sesizam o apropiere subtila de concluzia ca, gandul precede fapta, care apare prin facere ( fapta se face ) adica prin verb ( daca raportam strict la limbaj ). Deci pentru a-l constata pe Wittgenstein el trebuie sa gandeasca, pentru a face, deci a nu fi doar corp care se numeste deci are o reprezentare grafica. Fiindca el nu exista doar abstract, deoarece atunci nu ar trebui sa ma aproprii de el prin explicatii ci ar trebui sa ma indepartez de ideea absoluta de Wittgenstein, ca in cazul unui concept. Revenind la rosu, care este pur, ideal cand spun un obiect rosu, <> in enunt este corect fiindca numai asa as putea ajunge la o imagine, iar daca am ajuns la o imagine nu am ajuns implicit la o reprezentare a materialului? Ba da.

Si atunci, cum un concept poate exista imperfect? Ei uite asa, pe lucruri. Deci intins. Obiectele sunt in spatiu adica pe ox oy oz, iar reprentarea spatiului se face ideal raportand totul la conceptul de sfera. Orice lucru, adica orice material ar putea exista intr-o sfera, cat de mare ar fi materialul tot se gaseste o sfera sa-i incapa. 

Deci, daca materialul exista intr-o sfera, un obiect exista intr-o sfera. Am putea raspunde la intrebarea: “ce este obiectul x?” prin, totul din sfera in afara de “x” ce nu este “x”, sau tot ce nu este x din sfera. X este tot ce nu este! Materialul este tot ce nu este! Adica matematic “este” = este , “x” = x, o ecuatie banala. Dar este falsa. Este corecta doar conceptual.Pentru ca, in a-l face pe un copil sa inteleaga ce inseamna un joc, trebuie sa-i arati, asta este un joc! Caci pentru el, necunoscuta joc trebuie sa fie. Si astfel, joc ( concept ) = cu joc manifest.

Dar jocul manifest nu este propriuzis joc, este ceva ce are caracteristici ale “joc”, conceptul. Care nu suporta completari de genul, articol. Fiindca joc e numai unul, ca daca ar fi doua nu ai mai stii care e “joc” si care nu e joc. Deci materialul nu poate fi decat o incercare de apropiere fata de concept ( ideal ). Pana si conceptual, fata de ideal, conceptul are din punct de vedere al materialitati un ordin de masura peste ideal, pentru ca un concept reprezinta o egalitate, deci este o expresie de forma x=x, in care un x este ideal si un x este imperfect adica are nevoie de un suport, asa ca pentru a “vedea” perfect trebuie sa-l turnam pe volum, adica apare doar prin obiect caruia i se imprumuta calitati. Deci, cea mai corecta afirmatie care o putem face despre rosu, raportat la material, ar fi: “rosu este tot ceea ce nu este pe obiect rosu”! X = x unde “=” reprezinta verb ( in ipostaza de posibilitate de a se materializa adica de a fiinta ) deci constatare in timp a conceptelor aflate “pe” obiecte; <<“in” e gandit, ca nu se vede, “pe” e constatat, deci vazut>>.

 
Cum rosu si obiect nu se combina nicioadata, in limbaj, nici Wittgenstein si idiot nu se combina, dar se pot intercala, una poate sta in fata celeilalte, in functie de transparenta sau transluciditatea uneia sau a celeilalte si a ungiului din care tragem acea perpendiculara ce are sa le lege pe amandoua, putem spune la un moment dat ( deci raportandu-ne la anumite coordonate temporare << caci aici trebuie o sectiune in timp, un segment determinat de Witgenstain ( punct a ) si Idiot (punct b), pentru ca, “este” sa fiinteze aceasta, noua simbioza lingvistica) Witgenstein este idiot.

Dar “este”, desi se raporteaza aparent doar la subiectul propozitiei  (din acest motiv folosim singularul),  face joc dublu, caci ar fi corect: “Wittgenstein idiot sunt”- nu eu, el! Orice afirmatie de genul primei, nu are sens si nici valoare de adevar decat in cadru unor parametrii… Caci in eventualitatea schimbarii unghiului sub care privim aceste doua subiecte dintr-o perspectiva rotita la 180 de grade, de exemplu, fata de perspectiva propozitiei “Wittgenstein este idiot”, nu am vedea pe aceasta din urma, de Wittgenstein. Am vedea totusi “idiotenia” afara de Witgenstein, in mod ideal dar incomplet, pentru ca, Wittgenstein ne obstructioneaza “vederea”. Hmm… Deci false propozitii de genul acesta, pentru ca, in cazul in care ar fi adevarate ar trebui sa aiba aceeasi reprezentare indiferent de unghiul din care privim. Adaugand… trebuie sa fie posibila sectionarea, adica perpendiculara dusa la perpendiculara si punct “a” sa fie una si aceasi treaba cu punct “b”. Axa idioteniei si axa Witgenstein trebuie sa fie una si aceeasi, pentru ca fiintarea lor sa resulte in axa idioteniei pe care “Witgenstein manifest”, egal idiotenie ( manifesta ). Deci Witgenstein poate fi idiotenie manifesta, cat si idiotenie abstracta. Dar fraza este incompleta si formularea exahaustiva este imposibila, deci in concluzie, mai bine ne abtinem.

Pai, ai putea spune ca limbajul nu descrie o imagine a lumii decat daca, privesti concretul abstract. Caci prima corectie ar fi, limbajul descrie, o imagine a materialului. Fiindca piatra e “piatra” de la facere la desfacere, oricum o privesti tot “piatra” e, exista ca sectiune ideala in timp, nu poate fi constatata ce-i drept, iar de aici Wittgenstein nu mai spune nimic in “Tractatus logico-philosophicus”, caci constatarea trebuie facuta de fiinta, care fiinta gandeste si se raporteaza la Absolut si deci in consecinta constata materialul si Absolutul imperfect, raportandu-le unul la celalalt. Pai daca ne luam dupa Wittgenstein limbaj nu exista, scriere nu exista, filozofie nu exista cultura nu exista, raportate la limbaj. El gandeste materialul ideal, fara a sa-l vada pe acesta populat. Limbajul e o descriere a unei imagini a lumii. Dupa el putem spune doar “mar” si vedem un mar dar, nu putem spune “filozof” ca nu pot vedea decat un om, deoarece mai incolo nu vad! El are dreptate cand zice ca problemele filozofice nu exista, dar numai sectorial si plecand de la afirmatia lui initiala din Tratat, in conditiile alea ne existand intr-adevar. Deci are aceeasi valoare de adevar ( valoare, egal sectiunie, nu este deloc ideala ) ca si “Wittgenstein este idiot”, deoarece se raporteaza la coordonate si e strict legata de conditii, deci e adevarata intre si intre…

Ceea ce putem enunta, este urmatoarea afirmatie care este cea mai “de bun simt” completare ce poate fi adusa (de mine) si nume: “Wittgenstein este idiot daca, afirma ca limbajul nu reprezinta decat o descriere a unei imagini a lumii.”

Eu nu spun ca asa stau lucrurile, ci ca acestea spunem defapt;
Sau cel putin asta inteleg eu.