Oxidul de aluminiu misto cristalizat I
Piatra de baza se cheama corindon si este forma cristalina obisnuita, nespectaculoasa si fara pretentii ornamentale, in schimb folosita pe scara larga in industrie datorita duritatii.
Cand corindonul a avut „norocul” sa se afle in mediul potrivit (ca de obicei, zone cu vulcanism activ), se schimba foaia. Se schimba variat functie de ce minerale-impuritate „agata” corindonul topit si de cat de frumos cristalizeaza. Daca impuritatile sunt de crom, rezulta rubine. Daca sunt de fier – de regula, safirele albastre. Si de aici incepe o conventie de limbaj: orice piatra de corindon afara de nuantele rosu intens si oranj este numita generic safir, adaugandu-se culoarea. Nuanta roz e „de granita” intre ceea ce numim safir roz (o piatra foarte apreciata cand e de buna calitate) si rubin propriu-zis. Safirele oranj sunt numite cu un termen mai greu de pronuntat la noi „padparadscha” (derivand din cuvantul ceylonez pentru „lotus oranj”).
Alte nuante: vanadiul produce frumoasele safire purpurii, fierul bivalent in combinatie cu titanul – galben, iar Tanzania detine zacaminte unde alte impuritati minimale produc foarte cautatele safire cu culoare schimbatoare, datorata unor variatii in distanta dintre planurile cristaline. Safirele albe, cel mai putin cautate, sunt cristale cu foarte putine impuritati si servesc de obicei ca un substitut mai ieftin pentru diamante.
In cultura europeana, safirul si rubinul au fost pietre cu reputatie de ultra-scumpe, de la inceput, nu numai din cauza distantelor mari de unde se aduceau ci si dificultatilor mari de prelucrare. Corindonul este pe scara duritatii la „9” acolo unde diamantul ocupa pozitia cea mai inalta, 10. Din aceasta cauza, prelucrarea gemelor este si azi destul de dificila, iar in antichitate era un secret pastrat cu strasnicie si necesita materiale speciale, ele insele obiect de secret profesional si ca sursa si ca utilizare. Sunt geme dure, apte sa reziste uzurii in orice montura, necesitand de obicei tratamente minimale in afara slefuirii propriu-zise si anume incalzirea. Acest procedeu pare sa fi fost cunoscut de pe vremea romanilor si produce atat clarificarea gemei cat si intensificarea nuantei. Pietrele netratate termic de calitate gema sunt desigur inca mai scumpe decat gemele tratate, dar certificarea trebuie sa fie serioasa, absenta urmelor de tratament termic nefiind un diagnostic la indemana oricarui bijutier.
Numele safirului deriva se pare dintr-un termen sanscrit pentru „piatra lui Saturn” si etalarea ei (de catre capete incoronate de cele mai multe ori) era considerata un simbol al intelepciunii conducatorului. Clericii medievali purtau safire ca simbol al apartenentei la rangul de inalt prelat (alternativ ametistelor) si se spunea ca tablele lui Moise ar fi fost gravate de ingeri pe doua safire. Lesne de inteles asocierea intre albastrul pietrei si cel al cerului. Rubinul a fost numit la noi dupa latinul „ruber”, rosu, dar purta denumiri mai sugestive la indieni: ratnaraja (piatra-rege) sau ratnananyaka (piatra-stapan), fiind considerat „sangele pamantului”. A fost asociat mai frecvent cu iubirea si simpatia, insa mandarinii chinezi etalau inele cu rubin ca semn specific al rangului. Razboinicii cautau protectia lor in batalie iar monarhii le etalau ca simbol al faptului ca regele este sursa prosperitatii si pacii.
